M.A.I anunta cu cea mai mare captura de pastile de captagon si hasis din istoria Politiei Romane
Astazi, 4 septembrie, purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-sef de politie Monica Dajbog, a sustinut o declaratie de presa la sediul MAI, in cadrul careia a anuntat o captura de stupefiante in valoare de 80 de milioane de euro
In cadrul actiunii desfasurate de politistii Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate – Serviciul Antidrog si ai Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Porturi Maritime, impreuna cu D.I.I.C.O.T., au fost confiscate aproximativ 1.500 de kilograme de hasis si peste patru milioane de pastile de captagon cu o greutate de 751 de kg.
Toate capturile din acest caz sunt estimate la o valoare de aproximativ 80 de milioane de euro, stupefiante care nu au mai ajuns pe pietele de droguri din Romania si Europa, a anuntat purtatorul de cuvand al MAI.
De asemenea, potrivit MAI, in ultima saptamana au avut loc actiuni investigative in dosare privind savarsirea unor fapte grave precum trafic de droguri, trafic de minori, proxenetism, pornografie infantila, trafic de substante periculoase, inselaciune, santaj, falsificare de bancnote sau fraude informatice. In total, in ultimele sapte zile, au fost arestate peste 100 de persoane, iar 240 au fost retinute.
In ceea ce priveste combaterea criminalitatii grave si organizate, in intervalul 28 august – 3 septembrie, politistii au desfasurat 30 de actiuni operative de amploare, fiind realizate 110 descinderi. In urma acestor activitati, fata de 132 de persoane au fost dispuse masuri preventive, 29 dintre acestea fiind arestate preventiv, 9 arestate la domiciliu, 52 plasate sub control judiciar si 42 retinute fiind dispuse masuri asiguratorii in valoare de peste 1.300.000 de lei.
In ultimele sapte zile, au fost prinsi in flagrant 940 de autori de infractiuni si au fost depistate 100 de persoane urmarite national sau international.
In ceea ce priveste faptele contraventionale, politistii si jandarmii au constatat aproape 68 de mii de contraventii si au aplicat sanctiuni in valoare de peste 25 de milioane de lei. In plus, s-au confiscat bunuri in valoare de aproximativ 4,7 milioane de lei.