O racheta lansata din Marea Neagra va pune pe orbita satelitul Romaniei

Daca ti-a placut articolul, ajuta-ne cu un share!

Romania urmeaza sa devina, dupa Franta, cea de-a doua tara din Uniunea Europeana care isi plaseaza un satelit artificial in jurul Terrei, a anuntat Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA).

Satelitul va fi construit in Romania, iar racheta care il va plasa pe orbita Pamantului, denumita EcoRocket, este, de asemenea, construita in tara noastra.

Racheta purtatoare este proiectata si construita integral in Romania de catre ARCA. Racheta va fi lansata de sub Marea Neagra, in cadrul unei unei proceduri in premiera, care va testa posibilitatea de a reduce dependenta de o rampa de lansare clasica, aflata pe sol.

Daca acest program stiintific si tehnologic va reusi, ARCA va candida cu el si pentru un premiu de zece milioane de euro oferit de Comisia Europeana cu rolul de a stimula tehnica aerospatiala.

Premiul oferit de UE are rolul de a stimula cercetarea si industria aerospatiala europeana, prin realizarea de rachete lansatoare de sateliti cu impact negativ redus asupra mediului inconjurator si la un cost de lansare redus. Romania va deveni a 11-a tara din lume si a doua din UE care isi lanseaza un satelit propriu.

„Sunt gata sa aloc resurse mai multe dar sa legam aceste resurse de rezultate. Si sa vad la bugetele pe care le alocam, sa facem o analiza nu numai cantitativa dar si calitativa”

Florin Citu,

Prim-ministru

Premierul Florin Citu, fost ministru de Finante, declara ca, in principiu, e dispus sa accepte sa se aloce bani de la bugetul de stat oricarui domeniu, inclusiv celui gestionat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, cu conditia sa vada si rezultate concrete dupa alocarea acestor bani. Este insa de precizat ca programele ARCA nu au primit bani de la Ministerul Educatiei si Cercetarii, cel putin pana acum.

“Romania nu poate fi puternica decat daca se bazeaza pe cunoastere si inovare, de aceea trebuie gasite solutii pentru stimularea inovarii, cresterea rolului cercetarii in domenii ca medicina, biotehnologia sau energia verde”

Klaus Iohannis,

Presedintele Romaniei

Presedintele Iohannis, fost profesor de Fizica, este optimist: “Cercetarea este, alaturi de educatie, sansa noastra la un viitor pe care nu avem voie sa il ratam”.

ARCA este o asociatie neguvernamentala din Romania, cu sediul in judetul Valcea, fondata oficial in anul 1999 de inginerul Dumitru Popescu. ARCA are ca proiecte construirea rachetelor, a baloanelor stratosferice si a vehiculelor aeriene fara pilot (UAV) si nu se bazeaza pe bani de la statul roman, ci in principal pe sponsorizari.

Prima activitate a colaboratorilor ARCA a fost cea din anul 1998, cand au inceput sa lucreze la proiectul unui motor de racheta de inalta performanta. A fost un motor de racheta conceput sa produca 85 000 de kilograme forta (kgf), care foloseste asa numitul ciclu deschis, iar cele patru camere de ardere sunt alimentate cu oxigen lichid si kerosen la o presiune in camera de combustie de 70 de bari.

Racheta pe care ARCA doreste sa o lanseze in iunie 2021 din Marea Neagra se numeste EcoRocket si este bazata pe abur.
Inca de acum o luna, un comunicat emis de ARCA preciza ca a fost turnata treapta a doua a rachetei, aceasta fiind realizata din materiale compozite. Racheta romaneasca este proiectata sa atinga o altitudine de 240 de kilometri.

Romania a lansat deja in spatiu un minisatelit, botezat Goliat, in anul 2012. Acesta fusese construit de Universitatea Bucuresti, Institutul Politehnic din Bucuresti, Agentia Spatiala Romana (ROSA) si Institutul de Stiinte Spatiale (ISS). Minisatelitul romanesc a fost trimis in spatiu cu o racheta a Agentiei Spatiale Europene (ESA).

Uniunea Europeana stimuleaza asemenea proiecte inca din anul 2018, cand autoritatile de la Bruxelles au demarat un program pentru a dezvolta rachete civile ieftine si mai putin nocive fata de mediu.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com